Poezie despre lume, despre mine

Poezie despre lume, despre mine

E dimineață. Mă aplec peste geam ca să

Observ lumea grăbită care sub ochii mei

Devine tot mai sumbră, tot mai îngândurată

Oare ce se mai întâmplă? Oare ce să așteptăm?

Cu multele întrebări fără răspuns, o lume naivă

Lipsită de speranță mă smulge din universul meu

Ca să mă readucă în brațele ei, atunci, conștientizez

Trăiesc într-o lume credulă, infantilă, fără viziune.

Îmi place să mă hrănesc din visele mele

Și de multe ori să mă îndepărtez de lumea în care-mi

Găsesc, neliniștită, existența

Să fug tot mai departe, deși pământul e rotund

Și știu că cerul mă va găsi într-o zi.

Plec de lângă geam ca să mă privesc în oglindă.

Astăzi vreau să mă spăl de regrete

Să-mi șterg de pe trup atingeri străine

Și să mă întreb pe mine, pe tine,

Asta e viața pe care ți-o dorești?

Ein Gedicht über die Welt, über mich 

Es ist früh am Morgen. Ich lehne mich aus dem Fenster damit ich 

die hastigen Leute beobachte, die vor meinen Augen

trübsinniger, nachdenklicher werden

Was wird als nächstes passieren? Auf was müssen wir uns gefasst machen?

Mit vielen Fragen ohne Antworten, eine naive Welt 

ohne Hoffnung entreißt mich aus meinem Universum

Damit sie mich in ihre Arme zurückbringt, dann, ist mir bewusst 

Ich lebe in einer leichtgläubigen Welt, die unreif ist, ohne eine Perspektive. 

Ich mag es mich aus meinen Träumen zu ernähren

Und mich meistens aus der Welt zu entfernen, in der ich

Nervös meine Existenz finde

So weit wie möglich davonzulaufen, obwohl die Erde rund ist

Und ich weiß, dass der Himmel mich eines Tages finden wird. 

Ich gehe weg vom Fenster um mich im Spiegel zu betrachten.

Heute will ich mich von Bedauern waschen 

Mir fremde Berührungen vom Leib wischen 

Und mich fragen, dich fragen, 

Ist das das Leben das du dir wünscht? 

                                                Ciutescu Francesca Dorothea