o poezie despre lume, despre mine

o poezie despre lume, despre mine

suntem, noi, tu, el, ea

cei care alcătuim lumea

suntem grăbiți și fără speranță în viitor

trăind într-o lume

bogată în resurse, săracă în suflete

neputincioasă în fața furtunii

neajutorată în fața inundației

dar nemiloasă și crudă 

față de tine, față de mine.

iar eu, între trecut și viitor

exist

ca o fragilitate ascunsă în liniște, în disperare 

încerc să mă refac, să fug

de temeri, de refuz.

dar cerul mă găsește.

rămân în același loc

dimineața îmi spăl noaptea de pe trup

îmi machiez întunericul din ochi

mă holbez la oameni

e un timp fără timp.

Ein Gedicht über mich, über die Welt

Wir, du, er, sie 

sind die, die die Welt bilden

wir haben es eilig und keine Hoffnung für die Zukunft

leben in einer Welt

reich an Ressourcen, arm in Seelen.

Machtlos vor dem Sturm

hilflos vor der Flut

aber gnadenlos und grausam

vor dir, vor mir. 

wiederum ich, zwischen Vergangenheit und Zukunft.

Ich existiere

wie eine Zerbrechlichkeit, die in der Stille, in der Verzweiflung verborgen ist

ich versuche mich wiederherzustellen, davonzulaufen

von den Ängsten, von einer Ablehnung

aber der Himmel findet mich. 

Ich bleibe am selben Ort

morgens wasche ich mir die Nacht vom Leib

ich schminke mir das Dunkle aus den Augen

ich starre die Menchen an

es ist eine Zeit ohne Zeit.

                                              Otgon Eugenia