Infinit

Când contrastul dintre viață și moarte îi apasă,

Gustul sărutului este picătura rămasă,

Dezmierdarea ultimei speranțe.

Despărțirea si veșnicia puse în capătul unei balanțe.

Sufletul consoartei răsfirat prin văzduh,

Iar chipul protectorului văzut ca un duh.

Anii ei împraștiați pe podea,

O roză încă o mai plânge,

Printr-o ultimă strigar-i spune:

Că moare.

Speranța noastră nu moare.

În floare este iubirea noastră,

Te rog nu mă lăsa să pierd.

Ispitele plutesc  în aer.

Eu nu pot să mă opresc.

Am plecat pe acest drum împreună,

La vale ne ducem la fel.

Moartea ne va aștepta mereu,

Dar noi vom râde în fața ei.

                                   Cătălina Drăgoșelea

                              Ioana Găurici